3 aug. 2012

PAPERGIRL

Papergirl este un proiect de arta iniţiat în 2006, in Berlin, de Aisha Ronniger.Proiectul s-a desfăşurat în Berlin timp de 5 ani, până în 2010. La cea de-a 5-a ediţie, au fost invitate şi echipele din România, Manchester, NY şi Cape Town.

Proiectul se desfăşoară anual  in 3 etape:
  • Strângerea lucrărilor
             Contribuţiile artiştilor sunt trimise prin poştă sau sunt aduse personal şi sunt mai apoi incluse în rolele cu lucrări. Nu există limitări în ceea ce priveşte formatul, subiectul sau cantitatea lucrărilor trimise, prin urmare, rolele vor conţine lucrări originale, printuri si fotografii deopotrivă.
  • Expoziţia
                  Înainte ca rolele de artă să fie distribuite, toate lucrările strânse pot fi văzute într-o expoziţie ce durează două săptămâni. O lucrare reprezentativă a fiecărui artist va fi expusă pe perete. Alături de lucrarea expusă, celelalte lucrări ale artistului vor putea fi rasfoite de public pentru a avea o imagine completă asupra artistului. La fel ca în stradă, lucrările vor fi liber expuse pentru public. Ele pot fi privite, răsfoite dar nu şi cumpărate! Toate lucrările strânse vor fi distribuite în stradă la finalul expoziţiei.
  • Distribuţia
      Cu toţii, „papergirls” şi „paperboys” se
întâlnesc într-o zi prestabilită, pentru a distribui rolele cu lucrări de artă prin oraş. Toată lumea este invitată la acest eveniment, indiferent dacă a contribuit sau nu cu vreo lucrare de artă, fie că este un prieten sau un coleg sau pur şi simplu o cunoştinţă venită în vizită! Acest eveniment este punctul culminant al proiectului prin faptul că aduce împreună 
oameni care au lucrat la proiect, oameni care au trimis o lucrare gata-făcută, prieteni, colegi, vecini, etc. Toţi cei care participă se vor plimba prin oraş cu bicicletele, aruncând trecătorilor câte o rolă cu lucrări de artă, în mod aleator. Împărţind rolele de pe bicicletă ne asigurăm de lipsa stereotipurilor în alegerea destinatarilor.


Ideea este aceea de a aduce arta către public într-un alt fel decât normal, de a surprinde oamenii şi de a-i aduce în contact cu arta în viaţa lor de zi cu zi.


Toţi elevii talentaţi ai scolii sunt invitaţi să participe la acest proiect !!!!! 

Primul atelier : Album foto
                         Articol mass-media

3 comentarii:

  1. Multumim pt.initiativa; un lucru de amintit pt.cei care nu sunt din Cluj-Napoca: luati legatura cu profesorul Cecilia Precup pt.a dona lucrari. Multumim inca o data.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incepem scoala pe 10 septembrie si elevii scolii noastre vor fi coordonati de profesorii implicati in acest proiect.

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere