În 1992 Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat ziua de 3 decembrie ca
Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. De atunci, an de an,
în întreaga lume este promovat acelaşi mesaj: „Oameni egali - Drepturi
egale”. Scopul mesajului este de a constientiza faptul că persoanele cu
dizabilităţi au aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi oameni.
Este deja o tradiţie ca, în preajma acestei date, tinerii de la Centrul de zi din cadrul Fundaţiei „Bucurie” Bistriţa (președinte d-nul Claudiu Dumitrache) să se alăture copiilor şcolii noastre pentru a sărbători împreună acastă zi. Parteneriatul a fost iniţiat cu mulţi ani în urmă de câtre inimoasa noastră colegă, d-na înv. Zenovia Ungur, care, deşi este pensionată, continuă să se implice activ în manifestări de acest gen. Marți, începând cu ora 10, în holul şcolii noastre va fi amenajat un stand cu produse artizanale specifice sărbătorilor de iarnă, confecţionate de tinerii și adulții din Centrul de zi ”Bucurie”. Elevii, părinţii şi cadrele didactice au posibilitatea să achiziţioneze aceste produse la un preţ simbolic, aducând în acest fel un dram de bucurie şi satisfacţie tinerilor mai puţin avantajaţi de soartă. Și elevii școlii noastre au fost harnici! Îndrumați de d-na prof. Cristina Leșan, au confecționat mici decoruri artizanale ce se vor pune în vănzare, iar banii strânși vor fi donați centrului. Acţiunea se va încheia cu un miniconcert de colinde susţinut de elevii claselor a IV-a B (înv. Florentina Deuş) şi a III-a B (înv.Adela Lazăr), urmat de un „dineu” cu suc şi prăjiturele (sponsori: prof. Camelia Gălățan, înv. Aurelia Hoza și elevii )

Veniți cu toții să aducem bucurie BUCURIEI !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu